Gata, și-a dat DEMISIA din Guvern

Ștefan-Radu Oprea și-a depus demisia din funcția de secretar general al Guvernului. Plecarea sa vine într-un context deja tensionat, după valul de demisii din partea miniștrilor social-democrați de săptămâna trecută.

Decizia nu a rămas fără reacție din partea Palatului Victoria.

Cu cine îl înlocuiește Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a semnat imediat numirea unui înlocuitor, alegând o variantă din interiorul instituției. Astfel, funcția de secretar general al Guvernului va fi ocupată de Dan Reșitnec, până acum secretar general adjunct.

Potrivit comunicatului oficial transmis de Guvern, schimbarea a fost făcută fără întârziere.

„Domnul Ştefan-Radu Oprea şi-a depus demisia din funcţia de secretar general al Guvernului astăzi, 27 aprilie 2026. Prin Decizie a Prim-Ministrului Ilie Bolojan, domnul Dan Reşitnec, care, până în prezent, a ocupat funcţia de secretar general adjunct, a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru”, se arată în comunicat, potrivit Antena 3 CNN.

Val de plecări în Guvern. PSD a ieșit din Executiv

Demisia lui Oprea nu este un caz izolat. Ea vine la doar câteva zile după ce mai mulți miniștri ai PSD au făcut un pas în spate și au părăsit Guvernul. Printre cei care și-au depus mandatul se numără vicepremierul Marian Neacșu, dar și miniștri-cheie precum Florin Barbu (Agricultură), Bogdan Ivan (Energie), Florin Manole (Muncă), Radu Marinescu (Justiție), Alexandru Rogobete (Sănătate) și Ciprian Șerban (Transporturi).

Acest val de retrageri a schimbat complet structura Executivului și a pus presiune pe premierul Bolojan să vină rapid cu soluții pentru a asigura funcționarea instituțiilor.

Interimate pe bandă rulantă. Decizia finală aparține președintelui

Pentru a acoperi golurile lăsate în Guvern, Ilie Bolojan a anunțat deja o serie de numiri interimare. Astfel, el însuși va prelua temporar portofoliul Energiei, în timp ce la Justiție a fost propus Cătălin Predoiu, la Transporturi Radu Miruță, la Muncă Dragoș Pîslaru, la Sănătate Cseke Attila, iar la Agricultură Tanczos Barna.

Totuși, aceste numiri nu sunt definitive. Ele urmează să ajungă pe masa președintelui Nicușor Dan, care are ultimul cuvânt. Decretele trebuie semnate pentru ca schimbările să intre oficial în vigoare.

Potrivit legislației, interimatele nu pot dura mai mult de 45 de zile, ceea ce înseamnă că Guvernul va trebui să vină relativ rapid cu variante stabile pentru fiecare minister în parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *