Polițiștii i-ar putea amenda pe proprietarii care n-au asigurare obligatorie a locuinței

Poliția Română, dar și reprezentanți desemnați din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ar putea verifica și amenda proprietarii care nu au încheiat o poliță de asigurare obligatorie a locuințelor. Amenda ar putea fi de până la 500 de lei, potrivit unui proiect de lege.

În acest moment, potrivit legii, constituie contravenție nerespectarea obligației de asigurare a locuinței și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei. Constatarea contravenției și aplicarea amenzii se face de către primari și persoane împuternicite de aceasta. În practică, niciun primar nu și-a amendat cetățenii în mai bine de 15 ani de când a devenit operațional sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor.

Potrivit legii actuale, toți proprietarii de locuințe au obligația de a încheia o poliță de asigurare împotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor) în limita sumei asigurate de 50.000 lei sau 100.000 lei, în funcție de structura constructivă a locuinței asigurate. În funcție de suma asigurată, valoarea primei este de 50 lei, respectiv 130 lei, echivalentul în lei la momentul plății. Proprietarii care nu își asigură locuințele pot fi amendați de autoritățile locale cu până la 500 lei.

În vederea verificării respectării obligației de incheiere a poliței de asigurare obligatorie a locuințelor, Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) pune la dispoziția Ministerului Afacerilor Inteme, prim mijloace electronice, informații privind existența politelor de asigurare obligatorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *