Mircea Lucescu va fi condus pe ultimul drum în Vinerea Mare
Decesul lui Mircea Lucescu, survenit în plină Săptămâna Mare, a generat emoții profunde în lumea fotbalului, dar și discuții despre tradiții și obiceiuri respectate de generații întregi. Ce presupune slujba de înmormântare în Vinerea Mare
Vinerea Mare, considerată ziua răstignirii lui Iisus Hristos, este marcată de tăcere și sobrietate. În tradiția ortodoxă, nu se săvârșesc slujbe de bucurie, iar înmormântările se desfășoară cu o simplitate aparte, fără fast și fără clopote, notează Redacția. În anumite comunități, bătăile de toacă înlocuiesc sunetul clopotelor, simbolizând smerenia și chemarea la rugăciune.
Potrivit credințelor populare transmise de-a lungul generațiilor, se consideră că trecerea în neființă în Săptămâna Patimilor are o însemnătate aparte.
În cultura populară românească, se crede că în această perioadă „cerurile sunt deschise”, iar sufletele celor plecați își găsesc mai ușor liniștea.Cu toate acestea, un pastor a mărturisit că accentul nu se pune pe calendar, ci pe faptele omului.
El a precizat că semnificația anumitor momente religioase, cum este Paștele, nu modifică esența importanței vieții umane, evidențiind că adevărata măsură a fiecărei persoane rămâne responsabilitatea morală și felul în care își trăiește propria viațăNu înseamnă nimic, efectiv. Viața lui este importantă, nu momentul în care moare, ci ceea ce a făcut cât a trăit pe Pământ. Omul, dacă are o viață frumoasă, o viață virtuoasă, aceea este esențialul. Atât. Se spune că la Paște cerurile sunt deschise, dar cerurile sunt deschise mereu, nu există o diferență în raport cu viața unui om. Nu ar fi corect să spunem că pentru unii există un avantaj doar pentru că au murit într-o anumită perioadă, iar pentru alții nu, în funcție de momentul trecerii la cele veșnice.
Ar fi o nedreptate pentru ceilalți să afirmi că unii sunt pentru că au murit de Paște, iar alții care au murit în altă perioadă nu ar avea aceeași judecată. Iubirea lui Dumnezeu este imensă pentru fiecare om, indiferent de momentul în care acesta moare, iar ceea ce contează cu adevărat rămâne viața trăită și faptele fiecăruia”, a spus acesta pentru Fanatik.
Slujba de înmormântare a fostului selecționer va fi una discretă
Înmormântarea de vineri, organizată chiar în Vinerea Mare, se va desfășura după reguli stricte stabilite de familia lui Mircea Lucescu. Accesul publicului va fi limitat semnificativ, atât la slujba religioasă, cât și la momentul înhumării, notează Observatornews.
Astfel, slujba religioasă programată la Biserica Sfântul Elefterie, la 10 dimineața, va fi una restrânsă, în interior urmând să fie primiți doar membrii familiei și apropiații. Decizia a fost luată pentru a păstra un cadru intim și discret.
Ulterior, ceremonia de la Cimitirul Bellu, unde va avea loc înhumarea cu onoruri militare, începând cu ora 13:00, va fi supusă acelorași limitări. Accesul în interior va fi permis doar unui număr redus de persoane, conform dorinței familiei.