Ce au descoperit psihologii după discuțiile cu fetițele psihologului care le-a evaluat

După orele de groază trăite în pădure, Rebeca și Melisa, cele două fetițe de 4 și 5 ani din Mureș, au ajuns în sfârșit acasă. Au fost externate marți, după ce medicii le-au făcut toate investigațiile necesare, iar psihologul spitalului a stat de vorbă cu ele pentru a înțelege ce au trăit în cele peste 24 de ore de dispariție.

Chiar dacă vestea bună este că micuțele nu prezintă răni sau urme de violență, impactul emoțional este unul puternic.

În urma evaluării emoționale ale minorelor, s-a constatat prezența unei stări accentuate de șoc psihologic, anxietate marcată din stres emoțional, precum și manifestări ale insecurității, teamă intensă și dificultăți de reglare emoțională”, a explicat Hoffer Kinga, psiholog în cadrul Spitalului Municipal Târnăveni, potrivit Știrile Pro Tv.

Cu alte cuvinte, deși fizic sunt bine, la nivel emoțional cele două fetițe au trecut printr-o experiență extrem de dură. Surse apropiate spun că, în discuțiile cu specialiștii, copilele ar fi povestit că au plecat să caute melci, fără să realizeze cât de departe se vor îndepărta.

Cazul nu se încheie însă aici. Autoritățile tratează situația cu maximă seriozitate. Polițiștii din Târnăveni au sesizat deja Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care urmează să facă verificări, relatează news.ro.

Reprezentanții IPJ Mureș au confirmat că instituția a fost notificată pentru a analiza contextul în care cele două minore au dispărut și au ajuns într-o zonă împădurită aflată la aproximativ 4 kilometri de casă.

În paralel, ancheta continuă. Deși familia susține că fetițele ar fi fost răpite, oamenii legii nu au confirmat această ipoteză și încearcă să stabilească exact traseul și împrejurările dispariției.

Pădurarul care le-a găsit a descris întreaga întâmplare ca pe un adevărat miracol, spunând că temperaturile scăzute și ploaia ar fi putut avea urmări dramatice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *