Anunț Important Pentru Românii Care Vor Să-și Cumpere Vechime în Muncă

De ce se scumpește vechimea în muncă

Contribuția lunară necesară pentru cumpărarea vechimii este calculată în funcție de salariul minim. Odată cu creșterea acestuia, suma pe care o persoană trebuie să o plătească pentru fiecare lună de vechime va fi mai mare. Astfel, prețul unui an de cotizare va crește cu aproximativ 800 de lei, ceea ce face ca amânarea deciziei să fie dezavantajoasă din punct de vedere financiar.

În prezent, plata lunară este de 1.013 lei, ceea ce înseamnă că un an de vechime costă circa 12.150 de lei. După 1 iulie, această sumă va fi recalculată în sus, în funcție de noul salariu minim, conform observatornews.ro. 

Cine poate beneficia de această opțiune

Măsura se adresează în special persoanelor care:

se află aproape de vârsta standard de pensionare;nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani;au perioade neacoperite de contribuții, din cauza șomajului, muncii în străinătate sau activităților fără contract de muncă.

Conform legislației în vigoare, pot fi cumpărați cel mult șase ani de vechime. Statisticile arată că, anual, între 6.000 și 7.000 de români aleg această soluție, cei mai mulți optând pentru perioade relativ scurte. Media este de aproximativ doi ani, suficient pentru atingerea pragului minim necesar pensionării.

Profilul celor care cumpără vechime

Reprezentanții caselor de pensii spun că beneficiarii provin din medii variate. Mulți sunt români întorși din diaspora, persoane care au lucrat fragmentat în România sau oameni care au întreruperi mari în activitatea profesională.

„Sunt persoane din străinătate, dar și români care nu au lucrat suficient timp sau care vor să-și completeze stagiul de cotizare. În acest moment, contribuția lunară este de 1.013 lei”, a explicat Ionela Popescu, șef serviciu la Casa de Pensii București.

Limitări importante de care trebuie ținut cont

Autoritățile subliniază un aspect esențial: anii cumpărați nu pot fi folosiți pentru pensionarea anticipată. Aceștia sunt luați în calcul exclusiv la pensia pentru limită de vârstă: „Perioadele cumpărate se iau în considerare doar la pensia la limită de vârstă, nu pentru pensionarea anticipată”, a mai precizat reprezentanta Casei de Pensii.

Diferențe mari de venit la pensie

Impactul financiar poate fi considerabil. De exemplu, o persoană care are doar 13 ani de vechime ar putea primi un ajutor social de aproximativ 400 de lei lunar. Dacă însă cumpără cei doi ani lipsă, aceasta ar deveni eligibilă pentru pensia minimă garantată, de 1.281 de lei pe lună.

Cu toate acestea, specialiștii recomandă prudență și calcule atente înainte de a lua o decizie.

„Este important ca fiecare să analizeze ce câștig suplimentar ar obține și pe ce perioadă. Pentru unul sau doi ani poate fi avantajos, dar pentru mai mulți ani este posibil ca banii să fie investiți mai eficient într-un depozit bancar, care să aducă un venit constant”, a explicat analistul economic Adrian Codirlașu.

Pentru cei care au nevoie de doar câțiva ani pentru a atinge stagiul minim de cotizare, lunile următoare reprezintă un moment-cheie. După 1 iulie, costurile vor crește, iar decizia de a cumpăra vechime va deveni și mai dificilă din punct de vedere financiar. Fiecare persoană trebuie însă să își facă propriul calcul și să aleagă varianta cea mai avantajoasă pentru situația sa.

Schimbare majoră pentru milioane de angajați

Un ordin publicat în Monitorul Oficial detaliază metoda de transformare a zilelor lucrate în zile calendaristice, astfel încât stagiul de cotizare să fie corect și coerent, indiferent de perioada la care se referă. Documentul include formule diferențiate, adaptate la regulile de raportare valabile în anumite intervale de timp.

Cum se face calculul pentru perioada aprilie 2001 – februarie 2003

Pentru acest interval, numărul de zile lucrate în condiții normale este stabilit pe baza declarațiilor transmise de angajatori.

Datele sunt preluate direct din declarația nominală de asigurare (NN) și reprezintă rezultatul împărțirii numărului total de ore lucrate la norma zilnică, care putea fi de 6, 7 sau 8 ore, în funcție de locul de muncă. Nu sunt incluse în calcul perioadele în care angajatul a beneficiat de:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *